Dispariția speciilor nu mai este doar o problemă teoretică sau un avertisment al ecologiștilor. În ultimii ani, numeroase animale și plante au dispărut complet, chiar în fața ochilor noștri, în ciuda eforturilor internaționale de conservare.
Potrivit unui raport recent al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), pierderile din ultimul deceniu sunt considerabile și afectează ecosisteme din întreaga lume — de la Europa și Africa de Nord până la Australia și insulele din Pacific.
Specii dispărute recent potrivit IUCN
IUCN, organizația care publică periodic Lista Roșie a Speciilor Amenințate, monitorizează peste 172.000 de specii la nivel global. Această listă este considerată cel mai complet instrument de evaluare a stării biodiversității mondiale.
Printre animalele declarate recent dispărute se află:
- Cucul cu cioc subțire (Numenius tenuirostris) – o pasăre migratoare odinioară comună în Europa, Africa de Nord și Asia de Vest.
- Chițcanul de Crăciun (Crocidura trichura) – un mic mamifer care trăia pe Insula Christmas, dispărut din cauza prădătorilor introduși.
- Melcul-con (Conus lugubris) – o specie marină afectată de poluare și distrugerea habitatelor de recif.
- Mamiferele marsupiale Perameles myosuros, Perameles notina și Perameles papillon – originare din Australia, au dispărut din cauza pierderii habitatului și a invaziei prădătorilor.
De asemenea, printre speciile de plante dispărute se află:
- Diospyros angulata, o specie din aceeași familie cu arborele de abanos, observată ultima dată în anii 1850.
- Delissea sinuata, o plantă endemică din Insulele Hawaii, dispărută din cauza defrișărilor și a competiției cu specii invazive.
Povestea tristă a cucului cu cioc subțire
Cucul cu cioc subțire este poate cea mai simbolică dispariție recentă pentru fauna europeană.
Această pasăre era cândva des întâlnită în regiunile umede din Europa și Africa de Nord.
Ultima observație confirmată a avut loc la 25 februarie 1995, într-o lagună din Maroc. O posibilă apariție a fost raportată în 2001, în Ungaria, însă nu a fost confirmată oficial.
Deși cauza exactă a dispariției nu este complet clară, specialiștii pun dispariția pe seama vânătorii excesive și a distrugerii habitatelor naturale. Aceste două cauze rămân printre principalele motive pentru care multe specii dispar în tăcere, fără a mai fi observate vreodată.
Amy Fraenkel, secretar executiv al Convenției pentru Conservarea Speciilor Migratoare, a declarat:
„Dispariția cucului cu cioc subțire este un moment tragic și sobru pentru conservarea păsărilor migratoare. Ea subliniază urgența de a implementa măsuri eficiente de protejare a speciilor aflate în pericol.”
Mamiferele marsupiale din Australia, victime ale prădătorilor introduși
Un alt exemplu de declin accelerat vine din Australia, unde trei specii de marsupiale au fost declarate dispărute: Perameles myosuros, Perameles notina și Perameles papillon.
Aceste mici mamifere, asemănătoare unor bandicoot-uri, au fost victimele prădătorilor introduși — vulpi, pisici și câini sălbăticiți — dar și ale modificărilor aduse habitatelor lor naturale. Agricultura intensivă, defrișările și incendiile necontrolate au contribuit la dispariția lor completă.
Există și vești bune: unele specii își revin
Printre veștile îmbucurătoare, raportul IUCN arată că țestoasa verde de mare (Chelonia mydas) nu mai este considerată specie în pericol.
Populația globală a acesteia a crescut cu aproximativ 28% față de anii 1970, datorită eforturilor susținute de conservare și protecției plajelor de reproducere.
Totuși, alte specii marine se confruntă cu o soartă mai puțin fericită:
- Foca cu glugă (Cystophora cristata) a fost trecută de la statutul „vulnerabil” la „în pericol”.
- Foca bărboasă (Erignathus barbatus) și foca harpă (Pagophilus groenlandicus) sunt acum considerate „aproape amenințate”.
Situația actuală a păsărilor la nivel global
Studiile recente arată că populațiile de păsări sunt în scădere pentru 61% dintre speciile existente, o creștere îngrijorătoare față de 44% în 2016.
Această tendință reflectă presiunea tot mai mare asupra habitatelor naturale, poluarea, schimbările climatice și vânătoarea necontrolată.
Deși unele specii reușesc să se adapteze, ritmul disparițiilor crește de la an la an, demonstrând că eforturile de conservare sunt încă insuficiente în fața distrugerii provocate de activitatea umană.
Dispariția recentă a unor specii comune, precum cucul cu cioc subțire, este un semnal de alarmă pentru întreaga lume.
Protejarea biodiversității nu mai este o opțiune, ci o necesitate urgentă. Fiecare specie pierdută înseamnă un dezechilibru în ecosistem și o amintire a fragilității naturii.
