Tabarca – cea mai mică insulă locuită permanent din Spania
Insula Tabarca, situată în arhipelagul Balearelor, este o fâșie de pământ de doar 1,8 kilometri lungime și 400 de metri lățime, dar cu o istorie fascinantă și un farmec aparte.
Deși are doar aproximativ 50 de locuitori permanenți, Tabarca compensează prin patrimoniul natural și cultural bogat, care a rezistat de-a lungul secolelor în fața expansiunii turistice din zona Costa Blanca.
Aflată la doar câțiva kilometri de orașul spaniol Alicante, insula este accesibilă prin curse regulate de feribot cu fund de sticlă, ce pleacă din portul Santa Pola. Această distanță scurtă față de continent i-a permis să păstreze o identitate distinctă — un amestec între istorie, liniște și autenticitate mediteraneană.
O moștenire istorică legată de Italia și Africa de Nord
De la Tabarka la Tabarca
Numele „Nueva Tabarca” provine de la insula Tabarka, situată pe coasta de nord a Tunisiei. În perioada 1500–1800, această zonă era renumită pentru recoltarea coralului roșu, o resursă prețioasă în comerțul mediteranean.
În secolul al XVI-lea, familia genoveză Lomellini a obținut dreptul de a exploata coralul în zonă. În secolul al XVIII-lea, comunitatea de acolo număra aproximativ 2.000 de oameni, majoritatea de origine genoveză.
În 1741, însă, insula a fost cucerită de forțele Bey-ului din Tunis, iar mulți locuitori au fost capturați și transformați în sclavi. Cei care au scăpat au fost ajutați de regii Spaniei și Sardiniei, care le-au oferit azil și au plătit răscumpărări pentru eliberarea prizonierilor.
Spania le-a oferit un nou început pe o insulă mică și aridă, cunoscută atunci sub numele de Illa Plana („insula plată”), redenumită ulterior Nueva Tabarca, în amintirea locului pierdut.
Un oraș planificat cu precizie militară
Noua așezare nu a fost construită la întâmplare. Inginerii militari spanioli au proiectat un plan urban simetric, cu străzi largi care se intersectează în unghi drept și converg spre o piață centrală. Fortificațiile construite în jurul așezării protejau locuitorii de raidurile frecvente ale piraților berberi.
Interesant este că nu toți tabarkienii au ajuns în Spania. Unii s-au refugiat în Sardinia, unde regele Carlo Emanuele al III-lea i-a așezat pe insulele San Pietro și Sant’Antioco. Acolo au întemeiat localitățile Carloforte și Calasetta, ai căror locuitori vorbesc și astăzi dialectul „Tabarchino” și păstrează tradițiile comunității originare.
În ultimii ani, cele trei comunități Tabarchine — din Spania, Italia și Tunisia — au început să se reconecteze. În 2024, reprezentanți din toate cele trei regiuni s-au întâlnit la Pegli, lângă Genova, locul de origine al strămoșilor lor. Există chiar discuții pentru înscrierea acestei povești în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.
Prima rezervație marină din Spania
În 1986, Tabarca a devenit prima rezervație marină oficială din Spania, statut care îi oferă protecție sporită asupra ecosistemului unic. Aproximativ două treimi din insulă sunt încă neamenajate, cu vegetație naturală și stânci ce oferă adăpost faunei marine.
Restul de o treime s-a adaptat turismului, iar multe dintre casele tradiționale au fost transformate în spații de cazare sezonieră. În ciuda fluxului de vizitatori, dezvoltarea a fost limitată, păstrând farmecul autentic al insulei.
O insulă a pisicilor și a liniștii
Într-o zi obișnuită de toamnă, străzile din Tabarca sunt aproape goale. Pisicile, care s-au înmulțit liber, depășesc numeric locuitorii — în 2023 s-a estimat că erau de două ori mai multe feline decât oameni.
În plin sezon estival, situația se schimbă radical. Potrivit Mariei del Mar Valera, proprietară de restaurant și președintă a Asociației Ospitalității din Alicante (APEHA), insula primește zilnic între 6.000 și 10.000 de turiști. Aproximativ 80–90% dintre aceștia sunt vizitatori străini.
În afara sezonului, însă, viața revine la ritmul lent al mării. „Iarna nu vine nimeni aici”, spune Valera. Activitatea economică se oprește aproape complet, iar transportul devine o problemă majoră.
Provocările locuitorilor din Tabarca
Carmen Martí, președinta asociației rezidenților din Tabarca, explică faptul că în lunile reci cursele de feribot sunt rare, ceea ce face dificilă legătura cu Alicante. „Este greu să duci o viață normală când nu poți ajunge și întoarce în aceeași zi”, spune ea.
Unii localnici în vârstă au părăsit insula din cauza dificultăților în accesarea serviciilor medicale. Asociația militează pentru acordarea acelorași beneficii de transport de care se bucură și locuitorii altor insule spaniole.
Martí propune, de asemenea, implementarea unui sistem electronic de bilete pentru a monitoriza numărul real de turiști și pentru a planifica mai bine infrastructura și serviciile publice.
Echilibrul fragil între turism și conservare
Ca multe alte destinații mediteraneene, Tabarca încearcă să găsească echilibrul între preservarea patrimoniului și atragerea turiștilor.
În mai 2025, autoritățile din Alicante au adoptat o nouă lege pentru protejarea arhitecturii istorice a insulei. „Lucrăm la conservarea unor elemente arhitecturale valoroase și evaluăm posibile utilizări viitoare ale fortului”, a declarat José Manuel Pérez, responsabil de patrimoniul municipal.
Fortul și farul rămân repere istorice majore, martori ai trecutului militar al insulei. De acolo, se poate vedea orașul Alicante în depărtare — o amintire clară că Tabarca reprezintă un refugiu rar, unde dimensiunea umană a locuirii nu a fost încă înghițită de turismul de masă.
Sursa: cnn • Foto: generata cu AI
