Înainte ca Parisul să devină, la începutul secolului al XIX-lea, primul oraș european iluminat cu gaz, priveliștea Căii Lactee era la fel de comună precum cea a Lunii. Astăzi însă, din cauza poluării luminoase, milioane de oameni trăiesc o viață întreagă fără să vadă vreodată un cer cu adevărat înstelat.
Astrofizicianul și fotograful documentar Jordi Busqué a pornit într-o călătorie în jurul lumii pentru a găsi ultimele sanctuare ale întunericului — locurile în care stelele mai pot fi admirate în toată splendoarea lor. De la deșerturile din Chile până la ghețarii din Patagonia, imaginile sale dezvăluie un spectacol cosmic uitat de civilizație.
Întreaga galerie Foto, o puteți găsi AICI.
Fascinația cerului de noapte
Busqué povestește că pasiunea sa pentru astronomie a început în copilărie, într-un mic sat spaniol numit Peñarroyas, unde cerul era atât de plin de stele încât constelațiile deveneau greu de distins. „Era ca și cum aș fi urcat într-o rachetă și aș fi ajuns direct în spațiu”, spune el.
Ani mai târziu, fotografiile sale surprind exact această senzație: apropierea dintre om și cosmos, dintre lumină și tăcere. Într-o lume sufocată de lumină artificială, el caută locurile unde noaptea este din nou noapte.
Atacama – poarta spre Calea Lactee
Una dintre cele mai spectaculoase imagini a fost surprinsă în Deșertul Atacama, în nordul statului Chile, la aproape 4.000 de metri altitudine. Acest loc este considerat unul dintre cele mai uscate de pe planetă, cu nori aproape inexistenți — condițiile perfecte pentru observarea stelelor.
În fotografia panoramică, Calea Lactee traversează cerul de la un orizont la altul, iar centrul său luminos domină partea stângă a imaginii, amintind că, la scară cosmică, suntem doar un punct într-o galaxie uriașă.
Reflecția constelațiilor și magia tăcerii
Într-un sat părăsit din nordul Chile, Busqué a surprins constelația Carul Mare reflectată într-o baltă formată după ploaie. Din emisfera sudică, constelația apare inversată, dar oglindirea ei în apă o readuce la poziția „corectă”. O imagine care ilustrează perfect echilibrul dintre cer și pământ, dintre realitate și reflecție.
Calea Lactee deasupra Insulelor Canare
De pe vârfurile stâncoase ale Insulelor Canare, Jordi a reușit să surprindă centrul Căii Lactee așa cum este vizibil din emisfera nordică. El amintește că Sistemul Solar parcurge o orbită completă în jurul centrului galactic o dată la 250 de milioane de ani — iar Pământul a făcut acest drum de aproximativ 20 de ori în istoria sa.
Lumina zodiacală – „zorii falși” ai deșertului
O altă fotografie remarcabilă prezintă lumina zodiacală, un fenomen subtil cauzat de reflexia luminii solare în particulele de praf din sistemul nostru solar. Busqué a capturat-o în deșerturile de sare ale Boliviei, la o altitudine de 3.700 m.
În tradiția musulmană, această lumină poartă numele de „zorii falși”, pentru că în întunericul deșertului poate fi confundată cu răsăritul adevărat.
Galaxii vizibile cu ochiul liber
Într-un câmp de cactuși uriași din Bolivia, fotograful a surprins Norul Mare al lui Magellan, o galaxie-satelit a Căii Lactee, vizibilă doar din emisfera sudică. Exploratorii europeni din secolul al XVI-lea au fost primii care au descris-o, iar imaginea amintește de o epocă în care descoperirile cerești și cele terestre mergeau mână în mână.
Stele pe apă – magia din Țara de Foc
Pe coasta argentiniană din Tierra del Fuego, Busqué a reușit o imagine rară: stelele reflectate perfect într-o baltă marină. „Voiam să transmit senzația că poți atinge cerul”, spune el. Pentru asta, a urmărit zile întregi prognoza vânturilor, așteptând momentul în care apa mării va fi complet liniștită.
Vârful Cerro Torre și culorile stelelor
Într-o altă imagine, realizată după trei expediții succesive, Busqué a fotografiat vârful Cerro Torre din Anzii Patagoniei. Aici, stelele capătă nuanțe distincte: cele roșii sunt mai reci și mai bătrâne, iar cele albastre sunt tinere și fierbinți.
Oazele Saharei și revelațiile lui Galileo
Într-o oază izolată din Deșertul Sahara, Jordi a surprins acele „nori de lumină” vizibili cu ochiul liber, despre care Galileo a demonstrat în 1610, cu telescopul său, că sunt de fapt roiuri dense de milioane de stele. În tăcerea absolută a deșertului, cerul pare să revină la forma sa primordială.
Luminile mării din Maroc
Pe coasta atlantică a Marocului, Busqué a observat o lumină difuză produsă de strălucirea stelelor reflectată de ocean. Aceeași lumină naturală îi ghidează pe puii de țestoasă către mare imediat după eclozare. Din păcate, poluarea luminoasă modernă îi dezorientează, determinându-i adesea să meargă în direcția greșită — o dovadă că excesul de lumină nu afectează doar astronomii, ci și echilibrul naturii.
Europa și fragmentele de întuneric
În Europa, locurile cu cer complet nepoluat au devenit extrem de rare. Totuși, mai există colțuri izolate, cum ar fi Munții Pirinei, unde Busqué a fotografiat un cimitir sub cerul nopții. „Privind stelele, am vrut să surprind sentimentul de eternitate”, explică el.
Sub cerul din Uyuni – plutind printre stele
În final, fotograful s-a întins pe solul alb al deșertului de sare Uyuni, realizând un autoportret sub un cer fără niciun obstacol. „Când privești doar stelele, ai impresia că plutești în spațiu”, spune el. „E un moment care te face să-ți reamintești cât de scurtă și prețioasă este viața pe Pământ.”
Busqué încheie cu un îndemn simplu: să căutăm întunericul — nu pentru a fugi de lumină, ci pentru a redescoperi legătura dintre om și univers.
Sursa: bbc
Foto:
